Când produsul se schimbă de la o comandă la alta, lucrurile se complică repede

Problema nu este neapărat producția în sine. De multe ori problema este transferul de informație dintre etape.

Ce s-a ofertat trebuie să ajungă corect în comandă. Ce s-a comandat trebuie să ajungă corect în atelier. Ce s-a produs trebuie să ajungă în depozit. Iar ceea ce pleacă efectiv către client trebuie să ajungă în factură.

Și apar situații precum:

„Pentru fiecare ofertă avem un Excel în care calculăm materialele.”

Dimensiunile, rețeta și prețul trăiesc în fișiere separate. La următoarea ofertă reîncepi de la zero — sau copiezi greșit.

„Vânzările au promis ceva clientului, dar atelierul a înțeles altceva.”

Informația trece prin chat, print sau memorie. Diferența apare pe bancul de lucru, nu pe ofertă.

„Care era dimensiunea finală? Parcă s-a modificat oferta.”

Fără un loc unde parametrii rămân legați de comandă, versiunea „corectă” e greu de găsit.

„Știm cât am cerut clientului, dar nu mai știm exact cum am ajuns la prețul ăsta.”

Prețul e pe ofertă; calculele au rămas în Excel. La o modificare, nimeni nu reconstituie rapid baza.

„Comanda este confirmată, dar a intrat sau nu în producție?”

Acceptarea clientului și startul în atelier sunt momente diferite. Fără un pas explicit, starea rămâne ambiguă.

„Produsul e gata. Acum cine trebuie să continue comanda?”

Atelierul termină lucrul, dar picking-ul (colectare comenzi) și factura așteaptă un semnal care nu există în același flux.

De la ofertă la atelier →